Victorie frumoasa in "el clasico"
Echipa lui Roberto Bordin au cistigat la scor in eternul derby cu "Zimbru", scor 4:1. Aceasta victorie a permis formatiei sa revina pe prima treapta a podiumului de premiere in Campionatul Moldovei, Divizia Nationala.
Meciul a inceput neasteptat pentru multi dintre cei aflati in tribune. Gazdele au luat sub control mingea si au reusit deschiderea scorului deja in minutul 4. In urma unei lovituri libere, mingea a ajuns la Rusnac, care din 13 metri a trimis imparabil pe coltul lung a portii aparate de MItrev. "Zimbru" nu s-a linistit aici, a continuat sa joace activ. A mai reusit citeva faze importante la poarta echipei noastre. Mai mult decit atit, au marcat pentru a doua oara, insa, golul a fost anulat, deoarece Manday a trimis in plasa cu bratul, fapt pentru care a vazut galben.
"Sheriff" si-a revenit destul de repede. A luat, la rindul sau, mingea sub control, si a inceput sa caute lacune in defensiva adversa. Prima a fost gasita in minutul 19. Susic a fost faultat in careu, iar Brezovic a marcat cu mult singe rece de la punctul cu var. Peste alte sapte minute Ginsari, Rebenja si Ricardinho au pasat ideal unul pentru celalalt, iar brazilianul l-a invins pe Rusu cu un sut plasat pe coltul lung. 2:1, iar pina la pauza, "Sheriff" a controlat meciul cu multa incredere in propriile forte.
Partea a doua a avut mai putine faze de poarta. Chiar si in aceste conditii, baietii nostri au mai reusit doua goluri, demne de abecedarele fotbalistice. Mai intai Ricardinho, dupa o pasa ideala primita de la Kvrzic, a trimis in coltul scurt. Dupa care, Ricardinho, Kvrzic si Ginsari au dat o lectie de atac rapid, iar Radu a inscris in ciuda efortului depus de Rusu.
4:1, victorie clara in "el clasico" de Moldova, a doua cele mai titrate echipe din Campionat. Pentru "Sheriff" urmeaza alte doua meciuri importante, cu "Dacia" si "Milsami".
Serviciul de presa FC «Sheriff»