Sheriff în Cipru. Ziua a şaptea
S-a încheiat prima săptămână a cantonamentului în Cipru, interval în care Sheriff a susținut și meciuri amicale cu echipe din străinătate.
Mai există însă alte 14 zile de muncă. Azi nu au fost programate, ca de obicei, două ședințe de antrenament. Fotbaliștii au avut o singură ieșire pe teren, deoarece ultimul meci, pe care l-am și câștigat, a fost unul cu foarte multă încărcătură.
Pregătirea s-a efectuat de dimineață și a durat două ore. După ce s-au întors la hotel, jucătorii au plonjat în apa Mării Mediterane, știut fiind faptul că apa contribuie la recuperarea musculară.
Diseară, Sheriff are programată o ieșire în centrul orașului Larnaca, pentru plimbare și o mică excursie. După ce ne vom întoarce la hotel, va avea loc și o ședință teoretică.
Imagini de la antrenament se pot vedea aici.
Serviciul de presă FC ”Sheriff”